Lansat recent

Perspective noi

O problemă serioasă a zilelor noastre – mai cu seamă printre cei mai tineri – este lipsa timpului, sau mai bine zis nerăbdarea. Obișnuiți să avem totul la distanță de un click, am dori să captăm tot dintr-o atingere fie experiență, fie soluții pentru tot mai multele încurcături existențiale, fie noi orizonturi!

Despre mine

Zaugg - Istrate Elena

Sunt soția lui Adrian.

Sunt autor al cărților:
📚Fii gata! Fii gata să-L întâlnești pe Isus Hristos, că Mântuitor, nu că Judecător! – Pas cu pas spre Țara Cerească,

📚Perspective Nou – Poți avea o viață împlinită și dacă ești necăsătorit ( încă)

📒și al Jurnalului de citire al Bibliei într-un an

Sunt profesor de limba germană

Sunt psihoterapeut și lucrez cu copiii, cu adolescenții și cu tinerii cu sau fără o dizabilitate, în mod deosebit cu copiii cu sindromul down.

Iubesc să-mi ajut semenii să treacă prin diferite sezoane ale vieții cu perspectiva pe care
Dumnezeu, Singurul vrednic de închinare, care din dragoste pentru creația mâinilor Sale, L-a trimis pe Singurul Lui Fiu să moară pentru păcatele omenirii și Cel care ne-a creat și care știe cum funcționăm și ce avem nevoie.

Latest On YouTube

Bun venit

Tellus tellus mattis pulvinar nulla euismod fermentum rhoncus sed vestibulum neque praesent pharetra ut fames viverra suscipit gravida dictumst volutpat ullamcorper lacus.

Latest Audiobook

Vulputate vulputate eget cursus nam ultricies mauris, malesuada elementum lacus arcu, sit dolor ipsum, ac felis, egestas vel tortor eget aenean.

Teebo: A Fallen Empire
Future and Beyond
The Darkside of IT
Data Has a Better Idea
Shopping Cart